Oameni din lumea fotbalului românesc care ne-au părăsit în 2019

Oameni din lumea fotbalului românesc care ne-au părăsit în 2019
  • Publicat:
  • Actualizat:

Este în firescul lucrurilor ca la un moment dat să apară moartea, care nu ocolește pe nimeni din noi. Totuși, nu putem rămâne imuni, să fim nepăsători când semeni de-ai noștri părăsesc această lume. De aceea, noi creștinii avem împământenita expresie „Dumnezeu să-l odihnească!” sau „Dumnezeu să-l ierte!”, pe care o vom folosi și noi pentru a aduce un ultim omagiu celor din lumea fotbalului autohton care în 2019 și-au luat adio pentru totdeauna.

02.01.2019 Nicolae Szoboszlay (n. 18.07.1925), fost portar prim-divizionar la Dermagant Târgu Mureș, CSCA și Știința Cluj, mai târziu antrenor în sectorul juvenil al Universității Cluj. Cifre: 72 jocuri în Div.A.
06.01.2019 Ion Albină (n. 20.10.1951), fost portar la Avântul Mâneciu, Chimia Brazi, Metalul Plopeni, Petrolul Băicoi, Poiana Câmpina, IMI Berceni, evoluând doar până la nivel de eșalon secund.
08.01.2019 Valeriu Ioniță (n. 12.04.1957), fost arbitru prim-divizionar, fost fotbalist, de asemenea team-manager al naționalei de futsal.
09.01.2018 Mihai Cristache (n. 11.08.1940), fost mijlocaș la Prahova Ploiești, Petrolul (pentru care a jucat doar 2 meciuri în Div.A) și Metalul Plopeni. De asemenea, la ultimele două a fost și conducător de club (alături de bunul său prieten Ion Radu), pe când Petrolul a câștigat o Cupă a României.
04.02.2019 George Stanca (n. 07.05.1947), absolvent al institutlui de construcții, poet, scriitor, publicist, ziarist și mare microbist, suporter al Rapidului.
12.02.2019 Adrian Mânăstire (n. 11.06.1948), fost mijlocaș al Petrolului Ploiești, mai jucând în Divizia B la CS Târgoviște. Cifre: 8 j în Div.A.
16.02.2019 Gheorghe Manea (n. 21.01.1956), fost mijlocaș care a jucat în Div.A la FC Argeș și Viitorul Scornicești, iar în eșaloanele inferioare la Dinamo Slatina și Dacia Pitești. Cifră: 5 j în Div.A.
18.02.2019 Dan Ștefan Chițu (n. 27.12.1944), fost campion național la motocross și mai târziu (1991-2008) finanțator al echipei de fotbal Poiana Câmpina.
26.02.2019 Mihai Bejenaru (n. 1954), fost mijlocaș la CSU Galați (cu care a fost finalist al Cupei), FCM Galați, Oțelul Galați și FEPA 74 Bârlad. Ultima oară, director sportiv la centrul de juniori și copii de la Dunărea Galați. Cifre: 94 j / 5 g în Div.A.
28.03.2019 Ottó Andercó (n. 08.06.1935), fost arbitru prim-divizionar deținător al ecusonului FIFA, originar din Satu Mare.
10.04.2019 Vasile Stroe (n. 1947), fost atacant prim-divizionar la Petrolul Ploiești. A mai jucat în Divizia B la Poiana Câmpina și Știința Bacău. Cifre: 16 j / 1 g în Div.A.
19.05.2019 Florian Walter fost Bușcă (n. 1963), fost investitor la Dinamo, Petrolul și Universitatea Cluj.
24.05.2019 Iosif Kalmár (n. 1947), fost antrenor la Olimpia Satu Mare, mai ales în sectorul juvenil, mai ocupându-se de Oașul Negrești și Dacia Grăniceri.
25.05.2019 Nicolae Pescaru (n. 27.03.1943), jucător simbol al FCM Brașov, la care a jucat pe aproape toate posturile, deținând atât recordul de jocuri, cât și pe cel de goluri pe prima scenă pentru echipa de sub Tâmpa. Cifre: 311j / 62g în Div.A, 16j / 1g în cupă, 3j în echipa națională, 11j / 1g în cupele europene.
10.06.2019 Constantin Alexe (n. 02.11.1934), fost consecvent ziarist la cotidianul „Sportul” (devenit la finele lui 1989 „Gazeta Sporturilor”).
22.07.2019 Gheorghe Mîndrilă (n. 29.01.1959), fost portar la SC Bacău și CS Târgoivște. Numai cu prima a apărat în Divizia A. Cifre: 29j în Div.A.
30.07.2019 Traian Ivănescu (n. 05.05.1933), fost fundaș prim-divizionar la Flacăra București, CCA, Progresul, Siderurgistul Galați și Jiul Petrila, cucerind 5 titluri și 3 cupe. Ca antrenor a pregătit juniorii lui Dinamo, apoi pe Jiul Petroșani, Steagul Roșu Brașov, Maramureș Baia Mare, Metalosport Galați sau Flacăra Moreni, cu Jiul cucerind o cupă. Cifre: 185 j / 3 g în Div.A, 26 j / 2 g în cupă, 1 j în echipa națională.
06.08.2019 Mihai Buciumeanu (n. 1946), fost arbitru prim-divizionar și conducător la Oțelul Târgoviște
08.08.2019 Marius Dorin Todericiu (n. 17.06.1970), fost portar la FC Brașov în Divizia A, dar și în străinătate la mai multe cluburi germane printre care Kickers Offenbach, 1.FC Schweinfurt 05, FSV Salmrohr, SV Waldhof Mannheim dar și la Hapoel Rishon-Lezion din Israel. Cifre: 34 j în Div.A, 10 la U21, 3 în prima divizie israeliană și 29 în 2.Bundesliga
12.08.2019 Florian Halagian (n. 07.03.1939), fost mijlocaș iar mai apoi mare antrenor al fotbalului românesc. S-a ocupat mai ales de FC Argeș cu care a cucerit 2 titluri, dar și de Dinamo cu care a avut 1 titlu, a contribuit la 1 titlu al Stelei, ocupându-se cu rezultate meritorii și de FC Olt, Univ. Craiova, Victoria București, Inter Sibiu, FC Național, FCM Bacău, FC Brașov, Ceahlăul și Gloria Bistrița. Deține recordul celor mai multe partide ca antrenor în Liga I, 898 meciuri.
21.08.2019 Dima Tararache (n. 1959), fost atacant la Farul Constanța, Dunărea CSU Galați, cu ambele jucând în Divizia A, dar și la Cimentul și IMUM Medgidia. Cifre: 22j/1g în Div.A
15.09.2019 Iuliu Jenei (n. 23.12.1939), fost fundaș central la IS Câmpia Turzii (doar în Div.B), Știința Timișoara și mai ales Steagul Roșu Brașov. Ultimul retur din carieră l-a jucat la CSU Brașov, tot în „B”. Cifre: 323 j / 2 g în Div.A, 20 j în cupă, 8 j în cupele europene.
20.09.2019 Ștefan Mocanu (n. 1955), fost portar în Divizia B la echipele bucureștene Automatica și Autobuzul.
25.10.2019 Marcel Adrian Cristea (n. 03.09.1963), fost mijlocaș prim-divizionar la Jiul. Cifre: 71 j / 7 g în Divizia A
01.11.2019 Iuliu Uțu (n. 14.09.1936), fost portar prim-divizionar la Știința Timișoara, Dinamo și Farul. A cucerit 4 titluri și 2 cupe. Cifre: 200 j în Div.A, 20 j în cupă
06.12.2019 Constantin „Titi” Ionescu (n. 06.04.1936), fost jucător la Metalul Târgoviște, în echipa care a promovat pentru prima oară în Divizia A în vara lui 1961. Mai apoi conducător, organizator de competiții la echipa de fotbal târgovișteană, dar și la echipele masculine de volei și baschet din oraș.
09.12.2019 Laurean Moțățăianu (n. 1949), fost secretar al clubului Dunărea Călăraşi, dar şi al AJF Călăraşi, fost ofiţer MApN sau jurnalist, un mare iubitor al fotbalului şi un susţinător al sportului din judeţul Călăraşi, autor al cărții „Nouă decenii de fotbal pe malul Borcei”, practic o istorie a fotbalului călărășean.

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților GRATUIT acest produs în valoare de 100 lei. Ce trebuie să faci, până pe 19 ianuarie
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților GRATUIT acest produs în valoare de 100 lei. Ce trebuie să faci, până pe 19…
Rapid ar putea realiza cel mai scump transfer din istoria clubului
Rapid ar putea realiza cel mai scump transfer din istoria clubului
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Doliu în fotbalul românesc! Fostul jucător al Stelei a decedat
Doliu în fotbalul românesc! Fostul jucător al Stelei a decedat
A înşelat doi bărbaţi în acelaşi timp cu un al treilea. Icardi şi amantul, păcăliţi de Wanda Nara:
A înşelat doi bărbaţi în acelaşi timp cu un al treilea. Icardi şi amantul, păcăliţi de Wanda Nara: "S-a întâlnit…
Fosta soție de fotbalist face FURORI oriunde ar merge! Imagini INCENDIARE cu blondina sexoasă
Fosta soție de fotbalist face FURORI oriunde ar merge! Imagini INCENDIARE cu blondina sexoasă
Influencerul Makaveli a încercat să se sinucidă
Influencerul Makaveli a încercat să se sinucidă
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
O tânără de pe TikTok l-a păcălit pe un muncitor român să îi dea 50.000 de lire. Deşi are familie, bărbatul a cedat când i-a scris
O tânără de pe TikTok l-a păcălit pe un muncitor român să îi dea 50.000 de lire. Deşi are familie,…
De toată RUȘINEA! Cea mai mare misiune spațială a secolului, pe butuci
De toată RUȘINEA! Cea mai mare misiune spațială a secolului, pe butuci
Românul celebru care a uitat unde și-a îngropat toți banii câștigați. Și-a acuzat frații, după ore întregi în care a săpat
Românul celebru care a uitat unde și-a îngropat toți banii câștigați. Și-a acuzat frații, după ore întregi în care a…
BREAKING | Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare! Câți ani de pușcărie a primit
BREAKING | Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare! Câți ani de pușcărie a primit
Taxă nouă pentru șoferii care conduc mașini pe benzină și motorină. Toți proprietarii auto sunt vizați
Taxă nouă pentru șoferii care conduc mașini pe benzină și motorină. Toți proprietarii auto sunt vizați
Un tată și cele trei fiice ale sale, găsiți fără suflare:
Un tată și cele trei fiice ale sale, găsiți fără suflare: "Corpurile erau în zdrenţe. Este o catastrofă"
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
Dacă bariera este ridicată, mai trebuie să oprești la trecerea de cale ferată pentru a te asigura?
Dacă bariera este ridicată, mai trebuie să oprești la trecerea de cale ferată pentru a te asigura?
O femeie a început să se simtă rău și familia a crezut că e din cauză că a băut prea mult alcool de Crăciun. Ce avea, de fapt
O femeie a început să se simtă rău și familia a crezut că e din cauză că a băut prea…
×